- a arăta calea cuiva
- to show smb. the way.
Română-Engleză dicționar expresii. 2013.
a arăta calea cuiva
Look at other dictionaries:
ţine — ŢÍNE, ţin, vb. III. I. tranz. 1. A avea ceva în mână (sau în braţe etc.) şi a nu lăsa să scape. ♢ expr. A i ţine (cuiva) lumânarea (sau lumina) = a) a fi naş cuiva la cununie; b) a sta lângă cineva în ultimele clipe ale vieţii cu o lumânare… … Dicționar Român
drum — DRUM, drumuri, s.n. 1. Cale de comunicaţie terestră, alcătuită dintr o bandă îngustă şi continuă de teren bătătorit, pietruit, pavat sau asfaltat. ♢ Drumul mare = şosea de mare circulaţie, care leagă localităţi principale. Hoţ (sau tâlhar) de… … Dicționar Român
semăna — SEMĂNÁ2, sémăn, vb. I. intranz. 1. A avea trăsături, calităţi, defecte comune cu altcineva sau cu altceva; a se asemui, a se asemăna. ♢ expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucăţică ruptă (sau tăiată) ori a semăna ca două picături (de apă) = a… … Dicționar Român
sta — STA, stau, vb. I. intranz. I. 1. (Despre oameni şi animale) A se opri din mers, a rămâne pe loc; a se întrerupe dintr o acţiune, dintr o mişcare, dintr o activitate etc.; (despre aparate, mecanisme, dispozitive) a se opri din funcţionare, a nu… … Dicționar Român
scoate — SCOÁTE, scot, vb. III. tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr un spaţiu, dintr un înveliş etc. pentru a elibera sau a utiliza. ♢ expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba … Dicționar Român
cruce — CRÚCE, cruci, s.f. I. 1. Obiect format din două bucăţi de lemn, de piatră, de metale preţioase etc. aşezate perpendicular şi simetric una peste alta şi constituind simbolul credinţei creştine. ♢ expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a… … Dicționar Român
trasa — TRASÁ, trasez, vb. I. tranz. 1. A însemna pe o suprafaţă linia sau desenul unui drum, al unui plan, al unei figuri geometrice etc.; spec. a însemna pe o piesă brută conturul suprafeţelor de prelucrat. 2. A indica, a da directive în vederea unei… … Dicționar Român
îndruma — ÎNDRUMÁ, îndrumez, vb. I. tranz. 1. A arăta cuiva drumul, a îndrepta în direcţia potrivită; a călăuzi. ♦ refl. (reg.) A se îndrepta spre o ţintă, a pleca la drum, a porni. 2. A călăuzi pe cineva într un domeniu, în viaţă. [prez. ind. şi: îndrúm]… … Dicționar Român
